Romania – Uruguay 1-1. Au fost ei relaxati sau am fost noi buni?

Dupa evolutiile pe alocuri penibile din ultima campanie de calificari a nationalei si dupa cateva amicale in care am alternat jocul bun cu cel care ne ”onoreaza” locul 52 in clasamentul FIFA, meciul cu Uruguay de pe National Arena nu era unul pe care sa-l asteptam cu optimism.

Debutul partidei parea sa ne confirme cele mai negre asteptari, Edinson Cavani, killer-ul Stelei din urma cu un an, deschizand scorul din chiar minutul 2. Atacantul lui Napoli a inscris cu un sut superb la coltul lung, Tatarusanu primind dupa multa vreme un gol la care nu i se poate imputa mare lucru.

”Tricolorii” nu acuza insa lovitura primita si arata o pofta de joc neasteptata, Mutu, Daniel Niculae si Torje fiind in prim-planul atacurilor noastre. Cei trei nu reusesc insa sa se sincronizeze perfect in niciun moment, asa ca marea ocazie vine tot de la sud-americani si tot prin Cavani, cel care loveste bara in minutul 16.

Bara va fi noua minute mai tarziu si la cealalta poarta, Marius Niculae, anonim pana la acel moment, fiind foarte aproape sa-si arate calitatile de golgeter. Pana la pauza uruguayenii mai rateaza cateva mari ocazii, prin Forlan si Cavani, in vreme ce Tatarusanu nu pare sa-si revina din pasa neagra si comite un fault in careu, nesanctionat insa de arbitrul partidei.

La pauza Piturca face patru mutari, iar Bourceanu, Lazar, Marica si Bogdan Stancu schimba cu totul jocul nationalei noastre. Mijlocasul lui Paok reuseste o pasa geniala la prima atingere de minge, dar Torje rateaza singur cu portarul, anuntand insa golul, care vine in minutul 50.

Acelasi Torje reuseste o centrare perfecta de pe dreapta, iar Bogdan Stancu reia cu capul in plasa in stil de mare atacant. Tot Stancu rateaza incredibil in minutul 66 singur cu Muslera, in vreme ce uruguayenii, fie ca au ridicat voit piciorul de pe acceleratie, fie ca pur si simplu nu au mai putut face fata unui joc al nostru, nu mai conteaza foarte mult in atac.

Pana la final se mai fac cateva schimbari de ambele parti, izbucnesc si niste violente in tribune care nu mai surprind practic pe nimeni, dar scorul ramane acelasi. Un 1-1 care permite uruguayenilor sa-si continue seria de meciuri fara infrangere care-i duce in istorie, dar si un 1-1 care ne da sperante in construirea unei echipe capabile sa invinga macar de-alde Ungaria si Estonia.

Bogdan Stancu, Gabriel Torje, Vlad Chiriches, Paul Papp sau Costin Lazar sunt doar cativa dintre jucatorii care au demonstrat aseara ca se poate conta pe ei in construirea unei noi echipe nationale, in vreme ce ”batranii” Marius Niculae sau Adrian Mutu pot fi si ei inca utili ”tricolorului”. Au fost si cativa jucatori care nu au jucat la nivelul pe care il asteptam si sunt in continuare cateva posturi unde e mare deranj la nationala (ne gandim la portar si la fundas stanga in primul rand), dar una peste alta avem sperante…

Taguri: , , , , , , ,

Articole asemanatoare:

No related posts.

Raspandeste articolul:

Leave a Reply:

*